Sursa imagine: EPA

Belarus: Autorităţile confirmă moartea unui manifestant arestat, acesta fiind al doilea deces

Autorităţile din Belarus au confirmat miercuri moartea unui manifestant arestat în timpul unui miting împotriva realegerii preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, fiind al doilea deces înregistrat de la începutul acestei mişcări de protest suprimate violent, relatează AFP.

Într-un comunicat, Comitetul de anchetă a declarat că bărbatul, în vârstă de 25 de ani, a murit într-un spital din Gomel (sud), după ce a fost arestat duminică în timpul unei ''manifestaţii neautorizate''. Potrivit acestei surse, care nu precizează data decesului, sănătatea bărbatului s-a ''deteriorat brusc'' în timp ce era în detenţie

Mai mulţi organizatori ai protestelor organizate după alegerile prezidenţiale de duminică în Belarus au fost arestaţi, au relatat media de stat de la Minsk, după a treia noapte de represalii violente din partea forţelor de securitate împotriva manifestanţilor care contestă victoria preşedintelui Aleksandr Lukaşenko la ultimul scrutin prezidenţial, informează DPA.

Autor: agerpres.ro
13.08.2020 Actual
392
0

Comentarii 0