Sursa imagine: moldpres.md

Vreme frumoasă în următoarele zile

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunţat pentru următoarele zile vreme însorită şi fără precipitaţii.

Potrivit meteorologilor, temperaturi ceva mai joase vor fi doar sâmbătă, însă fără ploi. Astfel, pe 14 octombrie, în ziua când creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului sau Pocroavele, valorile termice în medie pe ţară vor fi de 12-17 grade Celsius, ziua, şi 4-9 grade, în timpul nopţii.
 
Dacă sâmbătă, când mai multe sate şi oraşe din ţară, inclusiv capitala, sărbătoresc hramurile localităţilor, se aşteaptă timp răcoros şi închis, atunci duminică, mercurul termometrelor va urca până la 22 de grade Celsius, pe parcursul zilei, şi până la 12 grade, noaptea.
 
Vreme însorită, cu temperaturi de „toamnă de aur”, se va păstra şi pe parcursul săptămânii următoare. Astfel, în perioada 16-19 octombrie, în medie pe ţară se aşteaptă temperaturi diurne de 18-24 grade Celsius, iar noaptea termometrele vor indica 8-15 grade Celsius. Ploi nu se prevăd, iar cel mai cald va fi tradiţional în Regiunea de Sud.
 
Datele sinopticienilor le infirmă, deocamdată, pe cele ale calendarului popular. Conform acestuia, sărbătoarea creştină Acoperământul Maicii Domnului anunţă începutul anotimpului rece. Se spune că acum se acoperă pământul cu zăpadă, iar fetele aspiră să primească şi ele un acoperământ pe cap, ca semn al trecerii la statutul de femeie măritată, iar toamna e cunoscută şi ca sezonul nunţilor. „Acoperământul este, în realitate, perioada în care Natura (aspectul feminin şi concret al Divinului) se retrage în adâncuri, pentru a începe acolo, într-o totală ocultaţie, pregătirea alchimică a vieţii ce va reveni în primăvară”, se afirmă în mai multe surse.
Autor: Moldpres
13.10.2017 Actual
318
0

Comentarii 0