
Mitropolia Moldovei supărată pe presă
Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove condamnă furtul de la Mănăstirea “Sf. Teodor Tiron” din dimineaţa zilei de 8 noiembrie curent şi apreciază înalt promptiduniea şi profesionalismul organelor de poliţie care au reţinut infractori şi au restituit bunurile aşezământului monahal, dar, se arată deranjată de faptul că presa a pus prea mare accent pe cele 300 de mii de lei şi cele două arme sustrase de hoţi.
“Din punctul de vedere al unor jurnalişti, această sumă de bani ar fi prea mare, dacă nu chiar exorbitantă pentru a se păstra pe teritoriul unui lăcaş de cult. Lucrurile nu stau nici pe departe aşa, pentru că aceşti bani, colectaţi pe parcursul unei perioade mai îndelungate de timp, sunt destinaţi cheltuielilor pentru renovarea bisericii principale, unde la momentul actual se efectuează ample lucrări de reparaţie, ce necesită o finanţare pe măsură.
Un alt semn de întrebare din perspectiva reporterilor, este şi prezenţa celor două arme de foc (înregistrate legal) pe teritoriul mănăstirii. Sigur că Biserica nu a încurajat niciodată aplicarea violenţei, însă având în vedere existenţa unor anumite riscuri sociale, păstrarea armelor, mai ales într-un safeu, pentru o potenţială apărare a vieţii şi a bunurilor, nu contravine nici într-un fel legislaţiei şi deci nu intră în conflict cu careva principii şi prevederi morale”, se precizează într-un comunicat de presă al Mitropoliei.
Mitropolia Moldovei îşi exprimă speranţa că “mass-media autohtonă va da dovadă de acum încolo de mai multă exactitate şi bunăvoinţa în procesul de reflectare a evenimentelor ce ţin de viaţa bisericească”, mai precizează sursa citată.
Precizăm că săptămâna trecută trei tineri au fost reţinuţi la doar câteva minute după ce au furat din biserica Sfântului Teodor Tiron din strada Ciuflea peste 200 mii de lei, două arme de foc şi bunuri de preţ. Infractorii şi-au recunoscut fapta.
Sursa: hotnews.md
-
Au fost semnate actele de transmitere ce atestă costul investițional al serviciilor și bunurilor achiziționate în cadrul unui proiect de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț, finanțat de UE
27.01.2023 -
6 milioane locuri de muncă ar putea să dispară pe parcursul următorilor ani. ,,Dezvoltarea capacităților sectorului serviciilor de consultanță în afaceri va facilita tranziția justă către economii și societăți circulare durabile”
26.01.2023 -
În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială
20.01.2023 -
Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025
19.01.2023 -
Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale
14.01.2023
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
Comentarii 1
Deja nici pochii nu mai au incredere in d-zeu, bietii de ei. In schimb cu parale si arme se simt ca in sanul lui Avraam.