
Directorul “Teleradio-Moldova” este gata să demisioneze
Directorul Teleradio-Moldova, Constantin Marin este gata să demisioneze. Desprea aceasta, Marin a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă. Declaraţia vine după ce un grup de angajaţi ai instituţiei au semnat o rezoluţie, în care acuză conducerea companiei de cenzură.
Directorul recunoaşte că instituţia se confruntă cu o multitudine de probleme, dar accentuează că reforma iniţiată cu doi ani în urmă înregistrează rezultate. Potrivit lui, TRM continuă să fie o instituţie independentă, autonomă, fără cenzură, iar acuzaţiile sunt nefondate. „Sunt gata să-mi dau demisia în cazul în care autorii acestei rezoluţii au dreptate, dacă vor fi prezentate argumente plauzibile. Dacă se adevereşte contrariul, aştept exact acelaşi lucru de la autorii acestei rezoluţii”, a spus Constantin Marin, informează infotag.md.
Totodată, administraţia radio-difuzorului public respinge acuzaţiile prezentate de un grup de angajaţi ai companiei în cadrul rezoluţiei semnate marţi, 2 octombrie. Potrivit lui Constantin Marin, „Teleradio-Moldova” este expusă unui atac în care sunt implicate forţe politice, oculte şi mediatice, scrie unimedia.info.
În opinia lui, pe unii îi nemulţumeşte faptul că în pofida carenţelor care se atestă la televiziunea publică, audienţa TRM este în creştere. Potrivit unui studiu al IMAS în septembrie 2011 audienţa era de 28,9%, iar în martie 2012 de 34,5%, notează news.point.md.
De cealaltă parte, producătorul Nicu Scorpan, de la Moldova 1, insistă că la TRM este cenzură. „Prin telefon ni se dau indicaţii pe cine să filmăm, cum să filmăm, cum să interpretăm. Asta nu este cenzură?”, a spus acesta, pentru Jurnal TV.
EPRESA.md aminteşte că, miercuri, 200 de angajaţi ai TRM au semnat o rezoluţie şi au transmis-o conducerii ţării. Aceştia susţin că în cadrul instituţiei se aplică cenzura şi sunt eliminaţi tacit de către conducerea televiziunii. În rezoluţie aceştia cer reducerea cu 50 la sută a aparatului administrativ şi dizolvarea Consiliului de Observatori. De asemenea, semnatarii vor constituirea de urgenţă a unei comisii parlamentare pentru efectuarea unui audit extern al TRM, dizolvarea Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului şi separarea televiziunii de radio cu un regim administrativ, financiar şi editorial autonom.
-
Au fost semnate actele de transmitere ce atestă costul investițional al serviciilor și bunurilor achiziționate în cadrul unui proiect de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț, finanțat de UE
27.01.2023 -
6 milioane locuri de muncă ar putea să dispară pe parcursul următorilor ani. ,,Dezvoltarea capacităților sectorului serviciilor de consultanță în afaceri va facilita tranziția justă către economii și societăți circulare durabile”
26.01.2023 -
În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială
20.01.2023 -
Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025
19.01.2023 -
Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale
14.01.2023
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
Comentarii 0