Sursa imagine: dali-gallery.com

Timpul războiului politic a sosit!

Partidul Democrat din Moldova (PDM) şi Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) s-au antrenat, vineri, într-o nouă partidă de replici, motivul servind de această dată un articol publicat în ziarul „Timpul de dimineaţă”, comunică Agenţia Monitor Media. 

„Timpul de dimineaţă” a publicat, azi, un articol („Întâlnire secretă între Filat şi Voronin: PCRM îl va vota pe Filat preşedinte”) în care susţine, cu referinţă la surse anonime, că, duminica trecută, premierul Vlad Filat ar fi avut o întâlnire secretă cu liderul comunist – Vladimir Voronin. După cum se afirmă în articol, cei doi ar fi discutat despre o nouă configuraţie politică, inclusiv despre o posibilă susţinere a lui Filat de către comunişti la funcţia de şef al statului. 

Premierul Vlad Filat a negat informaţiile, numind „Timpul de dimineaţă” drept „ziar de partid”. Premierul a mai spus că informaţiile publicate sunt manipulatoare, solicitând probe. 

PLDM, condus de premierul Vlad Filat, a difuzat o declaraţie de presă în care a acuzat „Timpul de dimineaţă” că ar fi controlat de politicieni din PDM. 

La rândul său, PDM a dezminţit acuzaţiile colegilor liberal-democraţi. Într-o declaraţie de presă, PDM susţine că PLDM „încearcă fără temei să ne atribuie conţinutul editorial al publicaţiei independente „Timpul”. PDM califică declaraţiile PLDM drept „atac contra ziarului „Timpul”. 

„Atunci când un partid de guvernământ atacă public un ziar avem de a face cu o manifestare autoritară”, afirmă democraţii. 

Directorul publicaţiei „Timpul de dimineaţă”, Constantin Tănase, susţine că întâlnirea dintre cei doi politicieni într-adevăr a avut loc, informaţia fiind autentică. 

„Legea, etica profesională şi bunul-simţ ne obligă să protejăm sursele”, a mai afirmat Tănase. 

Agenţia Monitor Media precizează că „Timpul de dimineaţă” este o publicaţie independentă, care, în septembrie a.c., va împlini zece ani. Totuşi, în ultima vreme, se observă în „Timpul de dimineaţă” tendinţe de favorizare a PDM.

Autor: Monitor Media
Sursa: hotnews.md
19.08.2011 Media
2489
0

Comentarii 2

  • Matei Vitalie:

    O sugestie pentru PR lui Filat, sugeratii sa comenteze faptul nu sursa, daca afara e calamitate, incercam sa luptam cu fenomenul, nu cu Dumnezeu! În fiecare zi, toate trusturile mediatice se întrec în a ne oferi nouă, cititorilor, știri bombă. Unele mai impresionante decît altele, dar esența e găunoasă la toate. ” Libertatea noastră depinde de libertatea presei, iar aceasta nu poate fi limitată fără a fi pierdută ” (T. Jefferson). Astazi Tanase a vociferat ceea de ce ne era frica, o alinata de harbuz. Filat cauta sursa, si nu comenteaza continutul, si sa nu incerce sa afle detalii, ca Marian Lupu a ziso bine, Diavolul se ascunde in detalii. Filat oprestete aici, ca s-ar putea sa apara si dovezi , cu toate ca ne dam seama din pozitia de securist te-ai camuflat!

    19.08.2011 17:52
  • leonid garcea:

    Timpul a avut de nenumarate ori de suferit in urma articolelor sale, as spune se repeta istoria de pe timpul guvernarii lui Voronin cind acesta a intreprinsa mai multe actiuni de lichidare a Timpului de pe piata mediatica din Molodva, acum acest lucru il incearca Filat, prima victima a fost ziarul de garda...sa spun cinstit sunt de acord cu afirmatiile lui vieru nu exista nici o diferenta dintre Pldm si Pcrm, diferenta fiind numai culoarea.

    19.08.2011 18:52